va cer iertare

Va cer iertare pentru frica ce o simt! O frica bolnavicioasa care ma face sa uit de cei ce ma iubesc, iar atunci cand incolteste in mintea mea, totul se destrama. Peretii lumii pe care i-am cladit se crapa, raurile azurii si reci care ma racoreau odata devin insangerate si fierbinti, aerul se otraveste si ma inabusa treptat. Un zgomot din iad imi sparge timpanele si imi fura auzul. Frica asta ma transforma intr-un monstru egoist, care consuma urland sentimente, amintiri, sperante. In curand otrava asta pe care o respir imi va arde gatlejul si nu voi mai putea vorbi. Imi raman ochii ca un blestem, sa pot vedea opera groteasca pe care am compus-o. Am avut un Eden si l-am transformat singura in infern. Dumnezeule! E prea tarziu sa am curaj?
Daca am facut macar un lucru bine, lasa ca lacrimile astea care mi-au impanzit ochii sa ma spele, apoi sa ma innece, apoi sa fie izvorul ce va uda ultimul sambure de om din mine. Si poate dupa ce infernul asta se va sfarsi sa pot sa cresc din nou. As vrea sa cresc stejar de data asta, sa pot cu umbra ramurilor mele sa-i mangai pe cei pe care si eu ii iubesc.