copii

Pe o masa neagra si inalta intr-o camera nefolosita un om pe care il cunosc de mica doarme. Mainile lui cu care ne mangaia, cu care lucra pamantul si cu care uneori ne altoia se odihnesc si ele acum, asa cum se vor odihni si ale nostre cand vor obosi. In jurul acestei mese, oameni si muste roiesc deopotriva si-l mangaie si il intreaba de ce-a plecat. El nu raspunde, ai zice ca e suparat pe toti si de atata suparare si pielea lui s-a inchis la culoare, dar ei nu inteleg ca lui ii este frig si-ar vrea sa fie invelit. De afara o copila cu fata ridata il plange in cuvinte si mai ca-l cearta, dar acum o face cu mai mare dragoste decat a facut-o vreodata. Langa ea o femeie frumoasa cu aer de copil il priveste si fara sa-si dea seama pierde din ochi cristale de culoarea curcubeului. E mama mea frumoasa care plange, dar azi eu inteleg ca-i tocmai invers, ea este fiica mea iar eu simt pentru prima oara ce inseamna sa fii parinte.
Pe o masa neagra si inalta intr-o casa abia folosita doarme un om pe care il cunosc de mica si-i invelit cu frunze mari si verzi de nuc, dar si el ca si primul ar vrea sa fie invelit caci frunzele nu-l incalvezsc ci dimpotriva. Un om cu fata obosita de durere il mangaie si-i pupa mainile care l-au leganat odata. Ei zic ca-i tatal meu,dar eu am inteles ca...
eu sunt mama parintilor mei.

privire

Te uiti la mine ca si cum nu ar mai fi nimic ramas in lume, ca si cum ai fi propria-mi persoana,asa te uiti la mine,te uiti la mine ca si cum ai... ai privi o parte din tine, ca si cum te-ai uita pe tine.
Cand nu stiu cine sunt liane negre imi incolacesc picioarele si incearca sa ma cufunde in abis. Eu tip,dar ca intr-un cosmar cuvintele se dezintegreaza aproape inainte de a fi tipate si sunt paralizata si imi e teama de tot ce devine tot mai confuz pentru mine.Si incerc sa inot in aceasta mare involburata in care s-au pierdut de-a veacuri mii de suflete si din care mii de suflete au fost salvate,dar mainile acestea neindurate par sa nu-mi acorde circumstante atenuante...si as vrea...sa strig din nou,dar la ce bun? Am obosit si vreau sa dorm si cat de dulce alunec cu acest gand in dormitor,un dormitor al viselor perene,pacat,imi spun, as fi putut sa mai incerc... mi-e lene...
Ce e acesta senzatie de moale in care ma cufund?Moale si fin si dur in acelasi timp?Nisip!?Ciudat,imi pare ca nu am mai fost vreodata aici,dar e atat de bine,oare pot ramane?
Acum cand simt caldura in mana dreapta visez sau e aievea?As vrea,acum cavad din nou sa stiu ai cui sunt ochii nelinistiti si blanzi ce ma privesc.
Imi pari atat de cunoscut si totusi nu cunosc nimic din tine si totusi pulsul tau,imi pare ca-l aud in mine,oare-i al meu?Dar nu cunosc nimic din mine cum as putea sa te cunosc pe tine,atat de bine?Te cred strain ,dar cand ma oglindesc in ochii tai...ma vad pe mine! Ramai? Ce bine!

scortisoara si vanilie

Cu fiecare pas pe care-l facem mirosul de scortisoara si de vanilie ne gadila din ce in ce mai placut sufletul.E curios cum in fiecare an gerul si ceata se imbiba de aroma Craciunului si devin din nesuportabile un must-have al acestei perioade.Prin ce minune rautatea de peste an a oamenilor se transforma acum in aroma placut-intepatoare a vinului fiert,vandut la colt de strada, in care au cazut prea multe cuisoare? Cine sau ce anume este responsabil pentru licarirea plina de emotie din ochii oamenilor?Si mai ales de ce ne aducem aminte acum mai mult ca oricand sa zambim,sa ne imprietenim,sa fim copii?
Daca am putea sa ne pastram bucuria oricand atunci toate aromele copilariei care ne urmaresc in prag de sarbatori ne-ar invalui si ne-ar face sa zambim mai des decat ne-am obisnuit sa o facem.Si totusi ce este cu acesta Sarbatoare care ne aduce mai aproape de noi si de ceilalti?
E o taina care ajuta ca lucrurile sa se intample!
Craciun vanilat!!!!

paine de casa

Cand albastrul ochilor tai oglindeste verdele ochilor mei,o culoare noua si nemaivazuta rasare.E o culoare cu miros de paine de casa si nu,nu miroase deloc a pucioasa ci mai degreaba a liniste si a rai.
E o culoare cu sapte petale ce se hraneste cu toata caldura bratelor tale. E o culoare plina de candoare si n-are in ea vreo lipsa de pudoare,e o culoare desprinsa dintr-un Soare-ndepartat, de care oamenii se pare c-au uitat.Eu insami,ca o toanta,am crezut ca ea in lumea asta uracioasa va fi de-a pururi prinsa intr-o plasa in care-si va gasi sfarsitul,dar am gresit,iubitule,pentru ca ea e vie si pana ca ea sa se sfarseasca aici noi vom fi fost de mult plecati intr-o lume imparateasca.
te iubesc,painea mea de casa!

Eu

Alerg!Pulsul imi creste,respiratia devine gatuitoare,alerg,ma uit in stanga,ma uit in dreapta,alerg,ma uit in urma,alerg...sangele vrea sa-mi tasneasca prin obraji,inimavrea sa bata la inaltime astfel ca mi se urca in gat,coastele vor sa se deschida inconstiente ca ma vor strapunge...dar eu alerg.Alerg pentru ca viata e scurta si am nevoie de timp ca sa fac tot ce mi-am propus sau tot ce mi s-a propus...tot ce mi s-a propus?!Interesant,dar din pacate nu am timp sa ma gandesc prea mult la asta pentru ca eu alerg! Sa nu care cumva sa ma intrebati incotro alerg!!!Asta nici macar eu nu stiu si ce e mai ciudat e ca ma uit obsedant inapoi.Chiar si acum cand alerg sa adorm ma uit obsedant inapoi.Pesemne ca imi pare rau...sa fi pierdut ceva in alergare? Imi permiteti sa va spun un secret?Cred ca sunt o alergatoare foarte,foarte buna pentru ca de mult nu am mai vazut oameni cu care sa vorbesc,chiar si asa in alergare.Acum cei pe langa care trec,sau cei pe care reusesc sa-i las in urma sunt alergatori profesionisti;daca nu gresesc ei se antreneaza pentru olimpiada-proba "cine alearga mai iute prin viata".
Am obosit! Am obosit si in plus de asta peisajele sunt din ce in ce mai gri...Cred ca o sa ma intorc mergand incet,in felul asta sigur voi gasi ce am pierdut,daca am pierdut ceva.As fuma!Da!As fuma,am un pachet chiar aici in buzunar,cica intotdeauna in alergare te ajuta putina nicotina.Da,ai aprins tigara,ai tras un fum si nici nu stii cand s-a terminat si cand au mai trecut doua-trei mii de metri.Ma tot gandesc daca am pierdut ceva sau nu.Din buzunare pare sa nu lipseasca nimic.Pai sa vedem,aveam cand am inceput sa alerg:inteligenta(este in buzunarul de sus),incredere(buzunarul din dreapta impreuna cu mandrie si speranta),egoism,frica,indrazneala(buzunarul din stanga),aha si in palarie mai am...Palaria?Unde imi este palaria?!...sigur am pierdut-o in alergare...
Nu stiu ce parere aveti voi despre asta,dar eu am inceput sa fac cativa pasi inapoi,trebuie sa-mi gasesc palaria.Trebuie sa-mi gasesc palaria!In ea aveam tot ce am mai de pret : inocenta.
Nu va faceti griji,Dragostea n-am pierdut-o, am tinut-o mereu inchisa in pumnul meu drept.Mai am oare vreo sansa sa-mi gasesc inocenta,candoarea?Nici nu am pretentii sa o gasesc pe toata.Macar un fir sa mai gasesc...daca ar mai fi cineva sa ma ajute la cautat...
Heeeiiiiii,oameni buni!!!Opriti-va si cautati-va in buzunare!Sigur ati pierdut si voi ceva!!!
Si acum la treaba,am o cale lunga de parcurs inapoi si o comoara de regasit!!!

el

...si dupa toata aceasta lupta o liniste ciudata iti invadeaza fiecare celula a corpului si orice gand despre miscare este lipsit de sens...si aceasta stare de nemiscare pare venita dintr-o lume atemporala guvernata de hodina...